Cuvânt la Duminica lăsatului sec de brânză
Iubiţi credincioşi,
Suntem în pragul marelui post al Învierii Domnului, timp de îndreptare, înfrânare şi de împăcare a credinciosului cu Dumnezeu prin apele cristaline ale lacrimilor. E cel mai potrivit prilej de a face din fiecare săptămână, din fiecare zi, din fiecare clipă, treaptă de înălţare de la cele vremelnice prin post şi rugăciune.
Post şi rugăciune!
Iată cele două componente ale desăvârşirii spirituale, care au o importanţă deosebită în procesul mântuirii noastre.
Postul şi rugăciunea sunt cele două coloane de lumină care se proiectează adânc în viaţa creştină. Postul şi rugăciunea sunt cele două aripi spirituale care au darul să ne apropie de Dumnezeu, liniştea, mângâierea şi bucuria inimii noastre.
Postul şi rugăciunea sunt cele două arme, pavăza cea mai puternică împotriva ispitei, cum ne spune Mântuitorul: „privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită” (Matei 26,45) şi că „...acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post”. (Matei 17,21)
Postul este o asceză fizică şi spirituală. El constă în abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi, în infrânarea poftelor, în stăpânirea patimilor.
Postul – cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai mare predicator din toate timpurile, „potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează”.
Postul nu este necesar numai pentru dobândirea mântuirii veşnice ci şi pentru păstrarea sănătăţii – lăcomia pântecelui fiind cea dintâi dintre cele 8 căpetenii ale răutăţii.
Puterea postului este fără de margini. Elisei a înviat un mort şi l-a însufleţit; Prin post Moise a văzut pe Dumnezeu, prin post Daniil a biruit înşelăciunea şi rătăcirea asirienilor prin post chiar şi Domnul a înfrânt ispitele diavolului, prin post Apostolii dobândeau cererile făcute pentru lucrurile mari. Si ca să spun pe scurt, postul este rugător către Dumnezeu – vrednic de cinstit şi mijlocitor vrednic de credinţă.
Iubiti credincioşi
Pe lângă anumite restricţii de ordin alimentar recomandate şi de medicină, pentru păstrarea sănătăţii se impune mai ales şi renaşterea internă spirituală, o adâncire a vieţii noastre duhovniceşti, o regăsire a echilibrului nostru sufletesc, cum se exprimă atât de elocvent Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi un om sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el. Nu numai gura şi stomacul nostru să postească ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre şi toate mădularele voastre.”
Postul sub ambele aspecte este tot atât de necesar şi astăzi, pe cât de necesar şi rodnic a fost în epoca primară a creştinismului, în acţiunea de desăvârşire spirituală şi de convertire a sufletului uman.
Respectarea posturilor este o îndatorire esenţială a bunului credincios cuprinsă în porunca a doua bisericească.
Postul este pe drept cuvânt scara cerească care ne duce spre împărăţia lui Dumnezeu, cetate aşezată pe vârf de munte, care se cucereşte prin râvnă continuă în cele duhovniceşti, iar porunca postului a confirmat-o Însuşi Hristos Mântuitorul prin pilda Sa dumnezeiască, postind 40 de zile şi 40 de nopţi pe stâncile arse de soare ale muntelui Carantaniei, înainte de a începe activitatea Sa mesianică în lume.
Sfinţii Apostoli de asemenea au postit şi au rânduit postul pentru toţi creştinii.
În pustiul Arabiei, Sfântul apostol Pavel s-a nevoit cu aspra nevoinţă a postului. În pustiul Tebaidei au petrecut în post şi rugăciune atâţia cuvioşi şi pustnici care împodobesc Sinaxarul Bisericii noastre.
Sfântul Vasile cel Mare zice: „Postul învaţă pe toţi nu numai înfrânarea de la mâncăruri ci şi înfrânarea de la arginţi şi lăcomie; postul învaţă fuga şi îndepărtarea desăvârşită de orice răutate.”
Postul goneşte ispitele, postul duce spre evlavie, este tovarăş nedeslipit al cumpătării şi izvor al înfrânării. Dacă toţi oamenii ar primi postul ca sfătuitor al faptelor lor, nimic nu ar împiedica dorinţa păcii în lume. Dacă postul ar conduce viaţa noastră ea nu ar fi plină de necazuri şi nici de tristeţe.
Iubiţi credincioşi
Se sting posturile, se sting rugăciunile, se stinge privegherea.... şi apoi ne mirăm de ce ne-au biruit răutăţile şi păgânătăţile.
Unii oameni îşi schimbă numai mâncărurile, dar purtările ba. Ei se păzesc de lapte dar dau drumul la faptele rele, la “laptele” diavolului, la alcool. Alt mijloc de renaştere internă spirituală, de apropiere de Dumnezeu este rugăciunea.
Rugăciunea este cel mai sublim privilegiu al credinciosului, înlesnindu-i convorbirea cu Dumnezeu. Rugăciunea ne aduce pe undele ei vibraţiile cerului, simfonia veşniciei, misterul divinităţii, iradiindu-ne calmul, echilibrul, seninătatea şi beatitudinea.
Rugăciunea după expresia unui celebru scriitor, este o baie spirituală în oceanul perfecţiunii divine sau, cum ne explică atât de plastic un ilustru predicator, este o clipă petrecută în ceruri.
Efectul binefăcător al rugăciunii este reliefat în Cartea Sfântă. Prin rugăciune proorocul Ilie a coborât foc din cer, prin rugăciune Moise a despărţit apa mării şi a coborât mană în pustie. Prin rugăciune s-au săvârşit atâtea minuni.
Cerul şi pământul, văzduhul şi apele şi toate stihiile lumii stau sub semnul şi puterea rugăciunii. Aşadar rugăciunea adevărată implică în sine două condiţii esenţiale: să pornească din inimă şi să fie stăruitoare după îndemnul ce îl dă Sfântul Apostol Pavel tesalonicenilor ca neîncetat să se roage. Rugăciunea este o trebuinţă de seamă a sufletului nostru, ne simţim facându-ne mai buni, gândurile noastre se înalţă, simţămintele ni se curăţă, voinţa ni se îndreptează, inima ni se umple de nădejde şi mângâiere.
Iubiţi credincioşi
Creştinul care neglijează comuniunea intimă cu Dumnezeu prin rugăciune, din diverse considerente se depărtează de Dumnezeu, efectul observându-se în gânduri, în cuvinte şi în fapte. Dar legătura neîntreruptă cu Dumnezeu prin rugăciune imprimă pe figura credinciosului pecetea cucerniciei şi a sfinţeniei.
Aşadar în timpul Sfântului şi Marelui Post, un glas tainic ne cheamă şi pe noi îndemnându-ne spre o renaştere totală în duh şi adevăr, spre o trăire permanentă sub faldurile de lumină ale cerului în duhul transfigurator al Evangheliei creştine.
Să poposim cât mai des, mai ales în acest răstimp la altarul mântuirii. Să ne apropiem de Domnul şi El se va apropia de noi. Lui să îi dăm toată şoapta gândului şi dorirea inimii noastre. Aşadar să ne plecăm genunchii la treptele altarului vorbind cucernic în rugăciune sfântă cu Hristos Domnul.
Aceasta pentru a deveni un om nou, îndreptat, purificat şi renăscut. Căci numai astfel, renăscut sufleteşte prin post şi rugăciune vom sărbatori cu vrednicie sărbătoarea iubirii creştine – Sfintele Paşti cu tradiţionalele lui datini şi obiceiuri creştineşti.
Amin.
Pr. Mircea Ilie Holban
