Cuvânt la Duminica a IV-a dupa Rusalii

Predici Februarie 27, 2019

„Mulţi de la Rasarit şi de la Apus vor veni şi vor sta

la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia

lui Dumnezeu”(Matei VIII, 11)

Iubiţi credincioşi,

Capitolul din Sfânta Evanghelie după Matei din care s-a citit episodul vindecării slugii sutaşului, conţine relatări ale unor minuni, între care cele mai multe sunt tămăduiri minunate. Astfel Mântuitorul vindecă un lepros, pe soacra lui Petru, doi demonizaţi şi alţi bolnavi, spre plinirea proorociei lui Isaia care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat (Luca 3,4). Ca şi în cazul altor vindecări, nu trebuie să vedem doar faptul izolat, ca pe o minune de moment: -toate vindecarile săvârşite de Mântuitorul prevestesc de fapt marea vindecare, mântuirea neamului omenesc.

Vom încerca, iubiţi credincioşi, în cele ce urmează, să pătrundem înţelesul mântuitor al marii vindecări.

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, socotim însă necesar să observăm că Mântuitorul n-a făcut vindecări numai pentru bolnavii din sânul poporului Israel, ci şi din rândul altor neamuri. Aceste fapte alături de altele din Noul Testament ne arată universalitatea mântuirii, nu doar poporul ales a fost chemat spre dobândirea împărăţiei cerurilor, ci toate neamurile, aşa cum se înţelege şi din cuvintele evanghelice prin care am început cuvântul de azi „Mulţi de la Răsărit şi de la Apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia lui Dumnezeu”. Vor sta la masă, desigur, cu înţelesul de masa creştinismului şi cea din Împărăţia Cerurilor.

Şi acum să intrăm în subiectul Evangheliei de astăzi.

Duminica a IV-a după Rusalii- Ev. Matei VIII, 5-13

Despre credinţa sutaşului şi puterea cuvântului dumnezeiesc.

„În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum, s-a apropiat de dânsul un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Sutaşul, conducător de oaste, având sub conducerea lui 100 de ostaşi era de alt neam. Închinător la idoli, după credinţa lui, el era însa prieten al neamului evreiesc, căci le zidise o sinagogă.

Auzind sutaşul de minunile Domnului Iisus Hristos, şi aflând că a venit în Capernaum, a trimis întâi pe câţiva bătrâni iudei, dupa cum ne spune Evanghelistul Luca, apoi pe nişte prieteni, ca să-L roage pe Domnul Iisus Hristos pentru tămăduirea servitorului, dupa aceea sutaşul însuşi, venind la Dumnezeu, a arătat boala servitorului său, zicând „Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se de dureri”.

„Iisus i-a zis lui: voi veni si-l voi tămădui!”.

Iisus nu asteaptă să fie rugat. El ne învaţă să venim grabnic în ajutorul semenilor noştri, când sunt în necazuri şi dureri, fără să aşteptăm vreo răsplată pentru ajutorul dat. Căci numai în felul acesta săvârşim o facere de bine aproapelui nostru.

Sutaşul, auzind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos îşi mărturiseşte înalta lui credinţă şi smerenia lui plină de evlavie faţă de Hristos căci „sutaşul răspunzând, a zis: Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvantul şi se va vindeca sluga mea”.

Iată smerenia sutaşului. El auzind făgăduinţa Mântuitorului Iisus Hristos „Voi veni şi-l voi tămădui”, cu smerenie a zis: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu” fiindcă se socotea nevrednic de cinstea de a primi pe Fiul lui Dumnezeu în casa sa. Aprins de credinţa lui în Hristos l-a rugat: „ci zi numai cu cuvântul”, adică porunceşte numai cu cuvântul şi este destul pentru vindecarea slugii mele.

Acest sutaş a crezut cu adevărat că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, Atotstăpânitor şi Atotputernic, arătându-şi credinţa sa prin următoarea pildă: „Căci şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi, şi-i zic acestuia: du-te şi se duce, şi slugii mele: fă aceasta şi face”

Dumnezeu ţine în mâinile Sale viaţa şi moartea, sănătatea şi boala, bucuria şi întristarea.

Acestea le crede sutaşul despre Iisus Hristos. De aceea întelesul cuvintelor lui este acesta: Doamne, viaţa şi moartea sunt ostaşii Tăi, sănătatea şi boala, bucuria şi întristarea sunt slugile Tale, deci dacă eu, om fiind, supus sub alţii, pot porunci ostaşilor de sub stăpânirea mea şi ei ascultă; căci eu poruncesc ostaşului meu şi face voia mea, cu cât mai mult Tu, Atotputernic fiind şi Atotstăpânitor, de Vei porunci vieţii să vină, ea vine; iar de Vei porunci să plece, ea pleacă. De vei porunci cu cuvântul, îndată servitorul meu se va face sănătos, căci va fugi de la dânsul boala slăbănogirii.

„Auzind acestea Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după Dânsul: adevăr grăiesc vouă, căci nici în Israel n-am gasit atâta credinţă.”

Aici Domnul nostru Iisus Hristos n-a zis în tot Israelul, ci numai în Israel, lăsând adică de o parte pe patriarhi, pe prooroci, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe Ioan Botezătorul, pe Apostoli şi pe ceilalţi sfinţi, care se trăgeau din neamul israelit a căror credinţă în atotputernicia lui Dumnezeu a fost întotdeauna mare şi arătând că credinţă sutaşului era mai desăvârşită decât credinţa israelitenilor, care au învăţat de la prooroci despre întruparea Lui, au văzut mulţimea minunilor, dar n-au crezut Întrânsul.

„Drept aceea vă spun că mulţi de la Răsărit şi de la Apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, în împaratia cerurilor”.

Domnul Iisus Hristos luând îndemn din credinţa sutaşului păgân, prooroceşte despre întoarcerea neamurilor şi despre intrarea lor în împărăţia cerurilor. În înţelepciunea Sa, ca să nu tulbure pe iudei şi să nu defăimeze pe cei ce după Legea lui Moise au bineplăcut lui Dumnezeu a zic că „de la răsărituri şi de la apusuri vor veni” la credinţă şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, care au dobândit Împărăţia şi împreună vieţuiesc şi se odihnesc cu toate neamurile.

„Iar fiii Împărăţiei vor merge în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor”.

Neamurile păgâne care au crezut în întruparea Fiului lui Dumnezeu vor moşteni împărăţia cerurilor, iar israelitenii care n-au crezut vor fi scoşi din împărăţia pregătită lor şi vor fi duşi în întunericul cel mai din afară.

Iisus numeşte fii ai împărăţiei pe israeliteni, fiindcă ei erau moştenitorii acestei împărăţii, făgăduită de Dumnezeu părinţilor lor, din care era şi Hristos după trup.

Pentru aceasta grăia Dumnezeu prin Isaia proorocul zicând: „Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au lepădat de Mine”(Isaia 1,2).

Înăuntrul acestei împărăţii au fost aduse neamurile păgâne care au crezut, în locul israelitenilor care s-au lepădat de credinţa proorocilor şi patriarhilor lor. Apostolul Pavel zice că prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea. Deoarece Iisus a spus că vor fi duşi în întunericul cel mai din afară unde este plâns şi scrâşnirea dinţilor, înseamnă că mai este şi alt întuneric veşnic, însă mai usor şi mai înăuntru.

De aceea, precum în casa Tatălui ceresc sunt multe locaşuri, adică multe rânduieli şi trepte ale slavei şi ale fericirii, tot aşa şi în iad sunt multe despărţiri de pedepse şi de chinuri.

Înţelegem deci că nici cei ce se mântuiesc nu dobândesc cu toţii aceeaşi măsură a slavei, nici cei ce se osândesc nu primesc aceeaşi pedeapsă, ci Dumnzeu împărtăşeşte fiecăruia măsura slavei sau a pedepsei, potrivit credinţei şi faptelor lui.

După ce a proorocit acestea, a schimbat cuvântul „Şi i-a zis sutaşului: du-te şi după cum ai crezut, fie ţie! Şi s-a însănătoşit servitorul lui în ceasul acela”.

Mare a fost credinţa sutaşului, mare a fost şi harul, căci precum a crezut, aşa i s-a împlinit. A crezut că Iisus poate să-i vindece servitorul numai prin cuvânt. De aceea el a luat harul potrivit credinţei sale, căci în ceasul în care El a zis „şi după cum ai crezut, fie ţie”, s-a tămăduit servitorul sutaşului.

Să luăm aminte nu numai la puterea cea peste toate a cuvântului Domnului şi la grabnica tămăduire, ci şi la acest cuvânt: „fie ţie”.

Prin acest cuvânt a zidit Dumnezeu lumina zicând: „Să fie lumină!” şi s-a făcut lumina. Prin acelaşi cuvânt a gonit demonul, zicând către femeia canaaneancă: „fie ţie precum voieşti; şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”. Prin glasul acesta a făcut tăria, zicând: „Să fie tăria”, şi s-a făcut tăria, adică toată făptura. Prin acelaşi cuvânt a zis către sutaş: „După cum ai crezut, fie ţie”, şi s-a tămăduit servitorul lui în acel ceas. Prin acelaşi cuvânt s-a făcut zidirea şi minunile, fiindcă Unul şi Acelaşi Dumnezeu este, Care zideşte şi face minuni: „El a zis şi toate s-au făcut; El a poruncit şi toate s-au zidit”; „Toate câte a vrut Domnul a făcut, în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile”.

De aceea, ori de câte ori simţim că suntem ameninţaţi, noi sau cineva din casa noastră, de vreuna din bolile anormalităţii, să alergăm la Mântuitorul Iisus Hristos, aşa cum ne-a dat exemplu sutaşul din Evanghelia de astăzi. Vom alerga, aşadar, la biserică, dar vom solicita şi dialoguri particulare cu preoţii, la spovedanie sau chiar în cadrul unor simple convorbiri, spre a nu lăsa loc dilemelor, nici a lua vreodată –Doamne fereşte-anormalul drept normal.

În încheiere să ne rugam Domnului să ne ajute să fim oameni normali, fireşte, pentru a contribui fiecare, după putere, pricepere şi râvnă, la rezidirea unei societăţi româneşti normale. Amin!

Pr. Holban Mircea Ilie

Atașamente: