Cuvant la Duminica a XVII – a dupa Rusalii

Cuvant la Duminica a XVII – a dupa Rusalii

Iubiti credinciosi

Femeia din Evanghelia duminicii acesteia este pusa inaintea noastra cu invatatura despre cum trebuie sa fie credinta noastra. Cananeianca era o femeie pagana, care traia intr-o tara pagana. Oare cine a adus-o pe aceasta femeie pagana la picioarele lui Iisus? Au adus-o necazul si credinta ei. In casa ei, femeia avea un necaz mare: o fiica chinuita de diavolul, iar in sufletul ei avea credinta tare ca numai singur Iisus o poate ajuta. Asa trebuie sa fie si credinta noastra. Si noi trebuie sa avem o credinta vie si lucratoare care sa ne scoata din tara pacattelor si sa ne plece dupa ajutorul lui Iisus Mantuitorul.

O credinta ce te lasa sau cu care te lasi sa traiesti in toate pacatele  si naravurile tale cele rele este o credinta moarta si de suflet pierzatoare. Femeia din Evanghelia de astazi se ruga staruitor pentru fiica ei, iata un exemplu vrednic de urmat de catre toti parintii vremurilor nostre, care trebuie sa se roage permanent pentru copiii lor. Sa se roage nu numai pentru tamaduirea lor de bolile trupesti ci mai ales de bolile sufletesti care devin din ce in ce mai multe, mai mari si mai grele.

De cate ori se roaga parintii pentru copiii lor: “Doamne miluieste pe fiul meu ca rau patimeste in pacatul neascultarii de parinti, de profesori, de indurmatorii lui de bine, de mai marii lui, de conducatorii tarii, de pacatul desfranarii, de pacatul egoismului, al trufiei, al maniei, al iubirii de cearta, al nesupunerii, de pacatul vrajbei si al clevetirii – miluieste-ma si-l scapa pe el de duhurile necurate si pierzatoare.

De ce parintii nu supravegheaza u atentie pe copiii lor si nu-I invata sa se fereasca de aceste pacate pierzatoare de suflet caci odata cuprinsi de unul din aceste pacate, devin robi ai lor si treptat, precum fiul risipitor ajung niste epave ale societatii si un pericol pentru tot poporul dreptcredincios.

Rugaciune fierbiti catre Dumnezeu, rugaciunile staruitoare si grija deosebita fata de proprii lor copii i-ar indeparta pe acestia de microbul rautaii pe care il seamana vicleanul in sufletele lor ca sa-i robeasca prin pacat.

Fratilor, sunt numeroase cazurile cand, rugaciunile parintilor au intors la cainta pe fiii lor porniti spre caile pierzarii. Sa ne amintim de Sfanta Monica, cea care prin rugaciunile ei fierbinti catre Dumnezeu a facut ca fiul ei cel desfranat si inrait in pacate, sa devina Fericitul Augustin.

Asadar credinta noastra trebuie sa fie tare, statornica si staruitoare. Sunt atatia oameni care cred numai pana ce le merge bine, dar credinta lor slabeste indata ce li se respinge o mica rugaciune sau le vine un necaz ca incercare.

Credinta cea adevarata trebuie sa ne aplece si pe noi la picioarele Domnului Iisus Hristos, la Crucea Sa, cu vorbele: “Asa este Doamne, adica, ne cunoastem si noi, Doamne, ca suntem pacatosi, pagani, nevrednici de ajutor, vrednici de osanda, de pedeapsa, de pieire, dar totusi cadem in fata Ta si cerem mila Ta”. In fata Mantuitorului trebuie  sa te vezi neputincios, pacatos, osandit, pierdut pentru ca numai peste aceasta cunoastere a starii tale celei pacatoase se pogoara darul ieratii si al mantuirii.

Femeia cananeianca umbla si ea sa apuce o farama din dumnezeieasca mila si iertare. Noua, crestinilor de azi, ne sta masa totdeauna intinsa. Pe noi nu ne respinge Mantuitorul ca pe femeia din Evanghelie, ci ne zice: “Orice veti cere de la Mine sau in numele Meu, veti lua…cereti si veti lua”(Ioan 14,14).

Pe noi, crestinii de azi Iisus Mantuitorul ne cheama zicand: “Veniti, caci iata sunt gata toate” (Luca 14,17). Veniti si luati in dar viata si mantuire.

Insa, vai, cei mai multi crestini n-asculta aceatsa dulce si scumpa chemare; nu iau darurile ce li se imbie. Nu pentru pacate isi pierd oamenii sufletul, ci pentru ca nu stiu a lua sau mai bine zis nu vor sa ia darurile ce ni le-a castigat Mantuitorul prin sfanta jertfa Sa.

 Asadar, sa urmam exemplul femeii cananeence si sa ne rugam neincetat lui Dumnezeu sa ne intareasca in credinta. Sa pastram cu sfintenie nealterata credinta in care ne-am nascut si sa ne silim ca aceasta credinta a noastra sa rodeasca prin fapte bune si prin dragoste fata de Dumnezeu si fata de aproapele, iar roadele credintei noastre sa fie dragoste, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea si infranarea poftelor.

Si acum o pilda: Mainile cele mai lungi

Intr-o revista stintifica, un invatat a pus odata intrebarea: care oameni si care popoare ar avea mainile cele mai lungi? S-austrans multe raspunsuri. Unii spuneau ca negrii ar avea mainile cele mai lungi, altii, ca popoarele din rasarir; altii, ca hotii de buzunare. Intre raspunsuri a fost insa si unul ciudat care zicea asa: eu cred ca mainile cele mai lungi le au oamenii care se roaga din toata inima lor lui Dumnezeu, oentru ca mainile acestor oameni ajung pana la cer si iau de acolo, prin rugaciune tot ce le trebuie.

Astfel de maini a avut spre pilda si Ilie Proorocul, care si-a intins mainle in semn de rugaciune si a incuiat cerul si iarasi l-a descuiat prin rugaciune”

Minuant raspuns! Sa ne fie si noua de invatatura!

Iubiti credinciosi

In incheiere sa rugam pe Bunul Dumnzeu sa reverse harul sau cel ceresc asupra noastra si asupra tuturor celor ce I se roaga cu credinta. sa dea pace sufletelor noastre, pace in familiile noastre, pace unuia cu altul la locurile noastre de munca, pace in intraga lume, iar intre oameni dragoste si buna intelegere. Amin.

Pr. Mircea – Ilie Holban